Când apare necesitatea reamenajării unui teren sportiv?
Echipa Sportsfields oferă servicii de amenajare și reamenajare pentru terenurile sportive ce nu s-au bucurat de o mentenanță corespunzătoare sau a căror îngrijire a fost destul de precară.În funcție de natura și gradul problemei, specialiștii noștri vor decide care sunt procedurile necesare, menite să transforme sistemic un teren, făcându-l să fie din nou gata pentru a găzdui antrenamentele și jocurile echipelor .
Pentru terenurile ce prezintă un gazon îmbătrânit sau care se află într-un stadiu accentuat de degradare, regenerarea reprezintă soluția salvatoare. În această etapă, se va realiza procedura de decopertare a suprafeței vechi de gazon, îmbunătățirea substratului, nivelarea acestuia iar în final refacerea gazonului fie prin semănat fie prin montarea rulourilor de gazon.
Există însă cazuri în care procedurile ar trebui să fie executate la un nivel mult mai avansat,atunci când infrastructura terenului prezintă probleme.
În general, reamenajarea unui teren natural consta in :
Experiența Sportsfields în ceea ce presupune procedurile de reamenajare
În mai bine de 20 ani de când echipa noastră profesează în acest domeniu, au fost destul de multe situații în care s-a cerut amenajarea sau reamenajarea terenurilor sportive, unele proiecte fiind mai complexe decât altele. Pe parcursul timpului am dat dovadă de profesionalism, participând la o parte din schimburile de gazon de pe Arena Națională, cel mai important având loc în anul 2012 în parteneriat cu firma S.T.R.I din Marea Britanie pentru găzduirea Finalei Europa League.